Dincolo de desuetul oricarei prezentari si de indisolubilul intruducerii indispensabile, ceea ce putem aminti despre Lucian Mindruta, fara a plictisi si fara a ne repeta, este latura sa didactica si spiritul sau pedagogic. Cu un curs de “Tehnici de redactare” predat la “Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii”, Mindruta reuseste sa strecoare in propriul cotidian “o ora” de jurnalism alternativ si, totodata, un dialog de reciproca exploatare intelectuala cu viitorii publicisti.
Adept al unei mass-media demna de miscarea browniana si ciclicitatea istoriei universale in acelasi timp, profesorul Mindruta ramane, totusi, un vadit sustinator al comunicarii catre un public majoritar si versatil. Intr-o nota de relaxata relationare, insa cu o evidenta si justificata fermitate responsabila, seminariile sustinute de el ne amintesc cu usurinta de primele dupa-amiezi de dirigentie gimnaziala. Diriginte al unei generatii jurnalistice, al carei epitaf el insusi se pregateste sa il citeasca, Mindruta nu se sfieste sa-si recunoasca slabiciunile de apartenenta ideologica.
Transformat, in ultimele doua decenii de experienta cinescopica, din tanarul pretendent la schimbarea lumii si a umanitatii in versatul sustinator al unui sistem mediatic blocat intre senzational si “ipocrizie”, profesorul tehnicilor de redactare isi destainuie nostalgic, dar mandru, destinul. La fel de mandra se manifesta si atitudinea studentilor complici ai acestei intreprinderi curriculare, care si-au insusit cu satisfactie autodenuntul de “mindruti”.
Intrucat imi vine “peste mana” sa afirm ca “daca Lucian Mindruta nu s-ar fi nascut, ar fi trebuit sa-l inventam”, mult mai lesne intuiesc: “cine nu are un Mindruta, sa-si cumpere”.
Narcis Pop
Un comentariu:
Hai sa aplaudam prima incercare :)(aplaud); totusi, unde ai lasat principiul berii? :)
Trimiteți un comentariu