14 oct. 2008

Ministrul Sănătăţii actionat în judecată de catre distribuitorii de medicamente

0
Acuzat ca nu isi indeplineste obligaţiile legale de actualizare a preţurilor medicamentelor în conformitate cu evoluţia cursului valutar, Ministrul Sănătăţii, Eurgen Nicolăescu este amenintat de catre distribuitorii de medicamente cu actionarea in judecata.

Asociaţia Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente (ADIMR) a emis luni un comunicat in care isi manifesta nemultumirea fata de propunerile "profund nerealiste" ale ministerului, facute cu ocazia întâlnirii de sâmbătă dintre reprezentanţii importatorilor şi distribuitorilor şi Ministrul Sănătăţii.

„Pe de o parte, ministrul a găsit fonduri pentru aplicarea unor măsuri populiste, pe de altă parte refuză să îşi îndeplinească, de 18 luni, obligaţiile legale de actualizare a preţurilor în conformitate cu evoluaţia cursului valutar", a declarat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile, care mai afirma ca livrările de medicamente vor fi sistate cel puţin până miercuri cand, se va desfasura urmatoarea intalnire cu Ministrul Sănătăţii.

Niciun comentariu: